Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate

În şedinţa din data de 17 noiembrie 2015, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 din Legea nr.41/1994 republicată, privind Organizarea şi Funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, excepţie invocată de către Adrian Valentin Moise, fost angajat al SRR.

Ce înseamnă aceasta?

Textul, a cărui neconstituţionalitate s-a pretins, reglementează „înfiinţarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune ca servicii publice autonome, de interes naţional, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Romane”.

Dacă excepţia invocată ar fi fost admisă, s-ar fi putut ajunge în situaţia ca Societatea Română de Radiodifuziune să-şi înceteze existenţa de sine stătătoare, pierzându-şi astfel statutul de serviciu public autonom, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.

Potrivit art.147 alin.(1) lit.c) din Constituţie, dispoziţiile din lege constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

Vă este cunoscut faptul că, de o bună perioadă de timp, Societatea Română de Radiodifuziune este ţinta unor atacuri susţinute, autorii fiind de fiecare dată aceiaşi nemulţumiţi de profesie care, erijându-se în apărătorii intereselor salariaţilor SRR, au dovedit că nu au urmărit decât propriul beneficiu.

Ultimul exemplu ni-l oferă Adrian Valentin Moise care, într-o încercare de a-şi recăpăta calitatea de salariat, pierdută în urma desfacerii disciplinare a contractului de muncă şi de a forţa o revenire împotriva unor hotărâri definitive ale instanţei de judecată, a invocat neconstituţionalitatea art. 1 din Legea nr.41/1994.

Faţă de cele prezentate, puteţi concluziona dumneavoastră cui i-ar fi folosit cu adevărat admiterea excepţiei de neconstituţionalitate solicitată de către cel care susţine cu tărie că reprezintă interesele salariaţilor şi care ar fi fost consecinţele reale ale acestui demers.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s