„Nu voi uita ca unii au decis soarta fiului meu.”

Unii jurnalisti sunt modesti. Uzurpatorii breslei, nu. Primii sunt denigrati intotdeauna.

 

De vreo cativa ani buni, spun lucrurilor pe nume. Cred in principiile acestei meserii de jurnalist. Nu sunt vorbe mari. Ma deranjeaza ipocrizia si dementa uzurpatorilor din Radioul public. Unul dintre ei, este Moise Adrian, un lider de sindicat …asa se autointituleaza. Stim multe despre el. Am simtit nevoia sa scriu pentru ca nu mai pot astepta ca institutiile statului sa faca dreptate. Se urnesc greu. Si cum fiul meu nu trebuie sa suporte in viitor minciunile la adresa mamei sale, trebuie sa scriu.

In 2010, la Bruxelles

In 2010, in noiembrie eram membra a sindicatului condus de acest Moise Adrian, afiliat la Mediasind, afiliat la randul sau la o organizatie cu sediul la Bruxelles, Federatia Internationala a Jurnalistilor. Vedeti voi, noi, unii jurnalisti, credeam, candva, ca afilierea la astfel de organizatii, e fireasca, e transparenta. Nu banuiam “jocurile” si traficul de influenta din spatele sectiilor romanesti ale unor organizatii importante ale jurnalistilor. Pentru ca, mai am doua exemple, organizatii cu care-am interactionat: Reporteri fara frontiere cu sectia romana ActiveWatch, condusa de Mircea Toma si Asociatia Jurnalistilor Europeni, sectia romana, Azir. Despre acestea voi scrie pe larg, in curand. Adevarul trebuie spus pana la capat!

oie_Ku4A5DQuCinVIn 2010, Moise Adrian si Cristian Godinac (liderul Mediasind, actualmente si Ombudsman la Agerpres), au vrut sa depuna la Bruxelles in Comisia de Petitii a Parlamentului European…o petitie…in care “denuntau” presa ca vulnerabilitate in Strategia de Aparare a tarii, pe vremea cand presedintele Romaniei era Traian Basescu. Din cauza unei greve a lucratorilor din aeroportul din Bruxelles, cei doi, Moise si Godinac nu au putut zbura spre Bruxelles. Imi amintesc clar disperarea lor si faptul ca eu si sotul meu, jurnalist si el, membru al sindicatelor lor, Bogdan Radulescu, trebuia sa depunem petitia. Ne aflam la Bruxelles, in calitate de reprezentanti ai SRR pentru realizarea Statului jurnalistului SRR, trimisi de fostul presedinte al institutiei, Demeter Andras.( pentru ca eram membri ai comisiei paritare din SRR, alesi prin vot democratic la urne, de catre plenul jurnalistilor). Demeter Andras dorea sa se prezinte in fata Parlamentului cu acest statut, cerut de legea de functionare 41, a institutiei, statut pe care fosta presedinte, Maria Toghina, nu reusise sa-l realizeze. De ce? Intr-o alta postare. Pe scurt, insa, pentru ca solicitasem trecerea unor acte normative esentiale in acest document si pentru ca doream ca el sa fie unul european. Iar, pentru conducerea SRR, de atunci, lucrurile acestea erau “stranii”, cel putin.

Trebuie sa precizez ca trimiterea noastra la Bruxelles a avut un “scop”: eliminarea noastra ulterioara din SRR. La Bruxelles, am fost trimisi cu un act aditional la CIM (contractul individual de munca) si doar cu salariul din Romania, in valoare de aproximativ 2000 de RON, fiecare, la acel moment. Fara diurna sau cazare.

Revin la momentul petitiei din Parlamentul European. Am acceptat s-o depunem pentru ca am crezut si cred ca presa nu trebuie mentionata ca fiind “vulnerabilitate”. Nicaieri. In nicio circumstanta care are legatura cu institutii ale statului. Niciodata presa nu ar trebui sa fie vulnerabilitate…Am depus, deci, petitia, nestiind la acel moment ca ea era sustinuta de trustul Intact, nestiind multe, la acel moment. Ulterior, le-am aflat. Si-am facut un pas in spate. Numai ca, asftel de gesturi, nu au fost iertate. Numai ca, acesti doi: Moise si Godinac au devenit vulnerabili, cand petitia a fost dezbatuta in Comisia Parlamentului European, pentru ca eu si sotul meu, am refuzat sa ne mai prezentam la dezbatere. Incepusem sa aflam, ce se ascundea in spatele ei. Ori, cei doi nu puteau ierta asa ceva…In 2010 decembrie, la cateva zile de la dezbaterea petitiei la Bruxelles, cei doi s-au intalnit cu presedintele SRR de atunci, Demeter Andras, undeva la munte, la Poiana Brasov, spun sursele mele. Nu fac decat sa le citez.

Cert este ca, in ianuarie 2011, am primit amandoi o somatie urgenta de la SRR sa ne intoarcem in tara, la Bucuresti. In momentul acela, am inteles, ce rol avusesera cei doi, am inteles si ca stiau ca era imposibil sa ne intoarcem, neavand bani de relocare, conform legii. Si, intre a fi dati afara din SRR si ca fiul nostru sa repete anul scolar ( fiind la jumatatea lui, in Belgia, venind in Romania, nu i s-ar fi echivalata in acel moment), am ales prima optiune, stiind cat de vanati am fost atatia ani. In postarile urmatoare, “imi voi aminti” toti acesti ani.

Asadar, pentru acest motiv de “absente nemotivate” sapte, ni s-a desfacut CIM-ul. Trist, pentru ca in acel moment, imi amintesc, trimisesem documente importante care ar fi trebuit sa stea la baza unui Statut al Jurnalistului modern, echilibrat, “neintinat”. Trist, pentru ca, Consiliul de Administratie votase proiectul multimedia Observator European facut de la Bruxelles, primul al corporatiei de acest gen. Trist, pentru ca nu lipsisem niciodata nemotivata in cei 20 de ani de lucrat in SRR. Dincontra, ne-am petrecut in SRR, zile importante din viata noastra, ore peste program.

Dar, sfasietor de trist a fost c-am fost nevoiti sa ne lasam fiul la o familie in Belgia cu procura, pentru ca el sa termine anul scolar. Nu voi uita niciodata lacrimile de pe obrazul lui, avea 10 ani, cand ne-a spus ca nu vrea sa fie repetent in Romania si ca isi doreste terminarea anului scolar. Nu voi uita niciodata cum m-am despartit pentru prima data in viata mea, de fiul meu, in aeroport. Nu voi uita ca unii au decis soarta fiului meu.

Acum intelegeti, de ce, adevarul trebuie spus pana la capat? De ce am inceput in 2012, sa-l denunt pe Moise Adrian? De dragul adevarului. Stiam toti ce sume lunare ridica acest individ de la SRR, ii vazusem declaratia de avere, stiam ce sentimente de dispret profund avea fata de acest individ, fostul lider al Sindicatului Liber, Andi Calora, Dumnezeu sa-l ierte! Si, regret ca acest conflict al meu cu acest Moise, n-a inceput in 2005. Il tratam drept un Dinu Paturica, ignorand, insa, cat de mult incepuse sa decida in SRR…

20130306_142054

In postarea urmatoare va voi prezenta Contractul meu de prestari servicii, incheiat cu SRR ca si colaborator, de unde va reiesi ca sumele oferite de SRR acestui individ, zilele trecute, in baza legii 544, nu sunt reale.

Eu sunt ca si multi din colegii mei din SRR, un om care traieste efectiv din munca. Din munca grea. Dar, uneori, acest lucru nu conteaza. Conteaza mizeria, denigrarea si faptul ca nu ai lasat capul in jos, cand ti s-a cerut. N-am facut-o si nu o voi face cat sunt in trecere, prin aceasta lume.

Sursa: ceraselaradulescu.wordpress.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s