NOTIFICARE

Conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune a luat act de protestele iniţiate de o parte dintre membrii Orchestrei Naţionale Radio, Corului Academic Radio şi Orchestrei de Cameră Radio, referitoare la solicitarea de creştere a salariilor, ca urmare a discrepanţelor salariale apărute faţă de „colegii din operele şi filarmonicile de stat”. Modul în care „protestatarii” au înţeles să-şi exprime nemulţumirea, prin proteste publice în cadrul concertelor din Stagiune, este cel puţin surprinzător şi inadecvat.

Le aducem la cunoştinţă pe această cale celor implicaţi în protest că au calitatea de angajaţi ai Societăţii Române de Radiodifuziune, iar colegii faţă de care trebuie să se raporteze sunt cei care realizează obiectul principal de activitate al societăţii şi datorită cărora se realizează inclusiv transmisiunile şi înregistrările preluate de EBU şi ABU.

Toţi angajaţii Societăţii Române de Radiodifuziune, ce funcţionează în baza Legii nr.41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au aceleaşi drepturi şi obligaţii ce decurg din lege, din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de SRR şi din contractele individuale de muncă, fără niciun fel de favorizare sau discriminare. Cu toate acestea, conducerea societăţii a acordat, în anii anteriori, majorări salariale de care au beneficiat, în mod exclusiv, membrii Formaţiilor.

De altfel, Direcţiei Formaţii Muzicale i s-a adus deja la cunoştinţă că solicitările angajaţilor acestei structuri nu se încadrează în dispoziţiile prevăzute de OUG 2/2017.

Conducerea SRR îşi arată întreaga disponibilitate pentru identificarea unor soluţii pentru toţi salariaţii, *în limitele legii şi a constrângerilor bugetare instituite de noile reglementări aplicabile la nivelul societăţii.*

Orchestrei Naţionale Radio, Corului Academic Radio şi Orchestrei de Cameră Radio, ca de altfel tuturor angajaţilor SRR, li se acordă atenţia cuvenită, respectul meritat şi alocarea bugetară necesare desfăşurării activităţii şi proiectelor dezvoltate pentru „prestigiul şi notorietatea Radio România în ţară şi străinătate”.

Conducerea SRR este deschisă la dialog şi adresează un apel la respectarea regulamentelor instituţiei, precum şi pentru încetarea oricărei forme de protest ce aduce atingere imaginii Radio România.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s