Sedinta penala

Ce vrăji a mai făcut Ţoghină cu contractele Radioului public!

Odată cu apropierea finalului de mandat al Mariei Ţoghină la conducerea Radioului Public încep să iasă la iveală, pe rând, afacerile şi abuzurile patronate de aceasta. Reportervirtual.ro atrage atenţia asupra unui contract încheiat de Radioul public în 2008 pentru arhivarea şi conservarea fonotecii de aur a radiodifuziunii române. Iniţiativă lăudăbilă, trebuie să recunoaştem, dar care ridică mari semne de întrebare în legătură cu decizia Consiliului de Administraţie privind atribuirea contractului.
Potrivit procesului-verbal al Consiliului de Administraţie din 10.11.2008, postat pe reportervirtual.ro, decizia de încredinţare a contractului de peste un milion de euro a fost luată într-o şedinţă care nu a avut loc. Aşa declară sub semnătură chiar un membru al conducerii radioului, Adrian Valentin Moise, reprezentantul angajaţilor în Consiliul de Administraţie.
Adrian Moise susţine, negru pe alb, că „această şedinţă de CA nu a fost convocată, nu a avut loc şi de aceea nu sunt de acord cu hotărârea respectivă“. În şedinţa CA din 10.11.2008, invocată de Moise, s-a aprobat, conform procesului-verbal, „atribuirea contractului pentru «Echipamente şi software – inclusiv servicii şi lucrări accesorii pentru conservarea şi păstrarea fonotecii de aur a radioului» SC S&T ROMÂNIA SRL, în calitate de ofertant câştigător al licitaţiei deschise din data de 7 octombrie 2008“. Procesul-verbal mai subliniază faptul că structura votului a fost „unanimitate“.
Unanimitate, unanimitate, dar, vorba lu’ nenea Iancu, unde-s semnăturile de pe procesul-verbal care să confirme acest lucru. Conform documentului oficial, din cei 11 membri ai CA, trei nu au semnat procesul-verbal, ba mai mult, unul dintre ei, Adrian Moise, a ţinut să precizeze că şedinţa nici măcar nu a avut loc. Ceilalţi doi membri ai CA care nu au semnat procesul-verbal sunt Andrei Alexandru, reprezentantul PSD, şi Agoston Hugo, reprezentantul UDMR în conducerea Radioului. Ceilalţi opt – Maria Ţoghină (PNL), Bogdana Păun (PNL), Mitzura Arghezi (PRM), Răzvan Dumitrescu (sindicate Radio), Mirela Fugaru (PSD), Bogdan Ghiu (PC), Dan Preda (PSD) şi Miomir Todorov (Minorităţi) au semnat controversatul proces-verbal fără să-şi pună vreo întrebare.Sursa foto: curentul.info

De altfel, singurele semne de întrebare pe care le naşte acest contract sunt cele în legătură cu şedinţa Consiliului de Administraţie în care s-a luat decizia de atribuire, şedinţă care se pare că nu a avut loc, după cum susţine Adrian Moise. Ceea ce este cel mai grav este că iniţierea întocmirii acestei hârtii de către madam Ţoghină face să planeze asupra acestei licitaţii o umbră de îndoială, care se reflectă bineînţeles şi asupra firmei câştigătoare.Sursa foto: srr.ro

Firma câştigătoare are acţionariat 100% austriac şi a investit doar în capitalul acestei societăţi comerciale 7.920.000 RON (aprox. 2.000.000 euro). Conform bilanţurilor depuse între 1994 şi 2008, la Ministerul Finanţelor, SC S&T ROMÂNIA SRL a creat peste 160 locuri de muncă şi a făcut în această perioadă profituri anuale de peste 2.000.000 de euro, plătind în fiecare an peste 300.000 euro impozit la bugetul de stat, doar pentru profitul obţinut (nu mai vorbim de CAS, Fond şomaj, Fond pensii, impozite pe salarii şi alte taxe). Prin urmare, atunci când promovăm în funcţii de răspundere oameni precum Ţoghină, să nu ne mai plângem de ce ne pleacă investitorii din ţară.

Sursa articolului: curentul.info

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s